Manual

Capitolul 4: O societate modernă și prosperă

Conținut

Arte și cultură

Lectură

aproximativ 20 min

Întrebări

17 întrebări

Arte și cultură: Marea Britanie dincolo de Shakespeare

Într-o sâmbătă seara din fiecare septembrie, Royal Albert Hall din Londra este plin de oameni care flutură steaguri și cântă „Land of Hope and Glory” împreună cu orchestra. Melodia acestui „al doilea imn național” a început, acum mai bine de o sută de ani, ca un marș scris de un compozitor din Worcester. Cine era el?

Acest capitol urmează partea „Arts and culture” (Arts and culture, Arte și cultură) din capitolul 4 al manualului. Nicio altă parte nu adună atâtea nume și opere: compozitori, piese de teatru, pictori, clădiri, designeri, scriitori și poeți. Întrebările de la test cer adesea cine a scris sau a făcut ce, așa că majoritatea secțiunilor de mai jos au un tabel rapid cu nume, domenii și cele mai cunoscute opere. Filmul și comedia britanică intră la „Timp liber”, așa că le găsești în Timp liber și locuri de vizitat.

Muzica: de la Proms la Beatles

Muzica din Marea Britanie acoperă o gamă uriașă, de la muzica clasică la pop-ul modern, iar în toată țara există săli de concert și evenimente muzicale.

Cel mai cunoscut eveniment de muzică clasică este the Proms (The Proms): în fiecare vară, opt săptămâni de concerte de orchestră în mai multe locuri, printre care Royal Albert Hall (Royal Albert Hall) din Londra. Din 1927, stagiunea este organizată de BBC. Concertul final, Last Night of the Proms („Ultima seară a Proms”), este cel mai faimos și, ca și celelalte concerte, este transmis la televizor.

Numele este prescurtarea de la „promenade concerts” (concerte-promenadă), iar „to promenade” înseamnă a te plimba. Când au început concertele, în 1895, scaunele din mijlocul sălii au fost scoase, ca oamenii să poată cumpăra un bilet ieftin și să stea în picioare sau să se plimbe în timp ce ascultau. Și astăzi, centrul sălii Royal Albert Hall este păstrat pentru „Prommers”, cei cu bilete în picioare.

Compozitorii clasici pe scurt

Răspunsul la întrebarea de la început este Elgar. Sunt șapte compozitori de cunoscut, iar întrebarea cea mai frecventă este a cui e o anumită lucrare:

Muzica regală a lui Handel a atras mulțimi mari de la bun început. Într-o seară de vară din 1717, George I a navigat pe Tamisa pe barja regală, în timp ce aproximativ 50 de muzicieni de pe altă barcă cântau Water Music; se spune că regelui i-a plăcut atât de mult, încât a cerut să fie cântată de cel puțin trei ori. Când muzica pentru Royal Fireworks a avut repetiția publică, în 1749, se spune că au venit peste zece mii de oameni, iar trăsurile au rămas blocate pe London Bridge timp de trei ore.

Muzica pop, sălile și festivalurile

Din secolul al XX-lea, muzica folk, jazzul, pop-ul și rockul au înflorit toate în Marea Britanie. Există trei motive pentru care pop-ul britanic a avut un efect atât de mare asupra restului lumii: engleza este vorbită pe tot globul, Marea Britanie are legături culturale cu multe țări, iar britanicii sunt creativi și inventivi.

Începând cu anii 1960, muzica pop a fost unul dintre cele mai importante daruri ale Marii Britanii pentru cultura lumii. The Beatles (The Beatles) și the Rolling Stones (The Rolling Stones) influențează și azi muzica, în țară și în străinătate (vezi Marea Britanie după 1945). Mai târziu a venit mișcarea punk (Punk) de la sfârșitul anilor 1970, apoi trupele de băieți și de fete din anii 1990.

• Sălile mari: la Londra, Wembley Stadium și The O2 (în Greenwich, în sud-estul orașului); la Glasgow, SEC Centre.
• Festivalurile de vară au loc în fiecare an în tot Regatul Unit. Glastonbury este cel mai faimos; altele sunt Isle of Wight Festival și Creamfields, un festival de muzică dance. Trupele celebre împart scena cu artiști noi.
• The National Eisteddfod of Wales (National Eisteddfod of Wales): un festival cultural anual de muzică, dans, artă și spectacole noi, în mare parte în limba galeză. Include câteva concursuri importante de poezie în limba galeză.
• The Mercury Prize (Mercury Prize): acordat în fiecare septembrie pentru cel mai bun album din Regatul Unit și Irlanda.
• The Brit Awards (Brit Awards): o gală anuală de premii cu multe categorii, de exemplu cel mai bun solist britanic și cea mai bună trupă britanică.

Teatrul: West End, The Mousetrap și pantomima

Cele mai multe orașe din Marea Britanie au un teatru, de la săli mari la studiouri minuscule. Teatrele sunt o parte importantă a vieții locale, cu spectacole ale trupelor profesioniste și ale celor de amatori. West End (West End) din Londra, numit și „Theatreland” (Theatreland, „Țara teatrelor”), este deosebit de faimos. Piesa polițistă The Mousetrap („Cursa de șoareci”) a scriitoarei Dame Agatha Christie se joacă în West End din 1952. Niciun alt spectacol din istorie nu a avut o primă serie de reprezentații atât de lungă.

La sfârșitul fiecărui spectacol, actorii îi roagă pe spectatori să păstreze secretul despre identitatea criminalului. În 1974, piesa s-a mutat de la Ambassadors Theatre la St Martin's Theatre, chiar alături; pentru că nu a existat nicio pauză, s-a considerat în continuare aceeași serie.

Musicalurile: de la Gilbert și Sullivan la Lloyd Webber

Marea Britanie are o tradiție puternică a teatrului muzical. În secolul al XIX-lea, Gilbert și Sullivan (Gilbert and Sullivan) au scris multe opere comice care luau în râs cultura populară și politica vremii lor. Exemple sunt HMS Pinafore, The Pirates of Penzance („Pirații din Penzance”) și The Mikado. Trupele profesioniste și cele de amatori le pun în scenă și astăzi. Cele mai multe au avut premiera la Savoy Theatre din Londra, care în 1881 a devenit prima clădire publică din lume luminată în întregime cu lumină electrică.

Un nume mai recent este compozitorul Andrew Lloyd Webber (Andrew Lloyd Webber), ale cărui musicaluri au avut succes în toată lumea. Împreună cu textierul (autorul versurilor cântecelor) Tim Rice (Tim Rice) a scris Jesus Christ Superstar și Evita, iar printre celelalte spectacole ale lui se numără Cats și The Phantom of the Opera („Fantoma de la Operă”).

Pantomima și Edinburgh Fringe

O tradiție foarte britanică este pantomima (pantomime). De Crăciun, multe teatre pun în scenă un „panto”: o comedie veselă, cu cântece, bazată pe un basm și făcută pentru toată familia. Un personaj tradițional este the Dame (the Dame), o femeie în vârstă jucată de un bărbat. Adesea există și un cal sau o vacă de pantomimă, jucați de doi actori într-un singur costum. Publicul este așteptat să participe zgomotos: când personajul negativ se furișează în spatele eroului, toată lumea strigă „He's behind you!” („E în spatele tău!”).

În fiecare vară, capitala Scoției găzduiește Edinburgh Festival (Edinburgh Festival), care este de fapt un grup de festivaluri de artă și cultură. Cel mai mare și cel mai cunoscut este Edinburgh Festival Fringe (Edinburgh Festival Fringe), sau pur și simplu „the Fringe”. Este în mare parte teatru și comedie, iar multe dintre spectacole sunt experimentale. Pentru istoria comediei britanice și a comediei TV, vezi Timp liber și locuri de vizitat.

Fringe a început fără invitație. Când Edinburgh International Festival a avut loc pentru prima dată, în 1947, opt trupe de teatru care nu fuseseră invitate au venit oricum și au jucat la „fringe”, adică la marginea festivalului. Tot de aici vine și expresia „fringe theatre” (teatru mic, experimental).

Cele mai importante premii de teatru sunt Laurence Olivier Awards (Laurence Olivier Awards), acordate în fiecare an la Londra, cu categorii precum cel mai bun regizor, cel mai bun actor și cea mai bună actriță. Premiile își iau numele de la Sir Laurence Olivier (mai târziu Lord Olivier), un actor britanic amintit mai ales pentru numeroasele sale roluri din Shakespeare.

Arta: de la portretele regale la Turner Prize

În Evul Mediu, cea mai mare parte a artei avea subiect religios: picturi pe pereții bisericilor și ilustrații în cărțile religioase. O mare parte din ea a fost distrusă după Reformă (Reformation), dar familiile bogate au început apoi să colecționeze alte feluri de picturi și sculpturi.

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, mulți dintre pictorii care lucrau în Marea Britanie veneau din alte țări. Exemple sunt Hans Holbein (Hans Holbein), care l-a pictat pe Henric al VIII-lea (Henry VIII; vezi Dinastia Tudor), și Sir Anthony Van Dyck (Sir Anthony Van Dyck), care l-a pictat pe Carol I (Charles I; vezi Dinastia Stuart). Abia din secolul al XVIII-lea au devenit cunoscuți artiștii britanici autohtoni, mai ales pictorii de portrete și de peisaje.

Poți vedea lucrări ale artiștilor britanici și internaționali în galerii din toată țara. Londra are The National Gallery, Tate Modern și Tate Britain; Cardiff are National Museum; iar Edinburgh are Scottish National Gallery.

Turner Prize (Turner Prize) a fost creat în 1984 pentru a celebra arta contemporană (arta care se face astăzi). Își ia numele de la pictorul Joseph Turner. În fiecare an, patru lucrări intră pe lista scurtă și sunt expuse la Tate Britain, apoi se anunță câștigătorul. Este considerat unul dintre cele mai respectate premii pentru artele vizuale. Printre câștigătorii de până acum se numără Damien Hirst și Richard Wright. Turner însuși apare pe bancnota de plastic de £20 a Bank of England, emisă din 2020, împreună cu unul dintre tablourile lui.

Pictorii și sculptorii pe scurt

Arhitectura: de la castelele normande la renașterea goticului

Clădirile Marii Britanii sunt bogate și variate. Imaginea aceasta arată stilul principal al fiecărei perioade:

• Evul Mediu: s-au construit multe catedrale și biserici, iar multe dintre ele stau și azi în picioare, de exemplu catedralele de la Durham, Lincoln, Canterbury și Salisbury. White Tower (White Tower, Turnul Alb) de la Turnul Londrei este un bun exemplu de donjon normand (un turn central puternic); a fost construit din ordinul lui Wilhelm Cuceritorul (William the Conqueror, Wilhelm I).
• Casele de țară: pe măsură ce viața la țară a devenit mai liniștită și proprietarii de pământ s-au îmbogățit, casele lor au devenit tot mai impunătoare. Au apărut mari case de țară precum Hardwick Hall (Hardwick Hall) din Derbyshire și a început să se dezvolte un stil britanic de construcție. A fost construită în anii 1590, când sticla era un lux, și totuși are un număr enorm de ferestre; localnicii au inventat o rimă despre ea: „Hardwick Hall, more glass than wall” („Hardwick Hall, mai multă sticlă decât zid”).
• Secolul al XVII-lea: Inigo Jones (Inigo Jones) s-a inspirat din arhitectura clasică (clădirile Greciei și Romei antice) când a proiectat Queen's House (Queen's House) din Greenwich și Banqueting House (Banqueting House) din Whitehall, Londra. Mai târziu în același secol, Sir Christopher Wren (Sir Christopher Wren) a creat o variantă britanică a stilurilor bogat decorate, la modă în Europa; cel mai cunoscut exemplu al lui este noua Catedrală St Paul (vezi Dinastia Stuart). Banqueting House nu era doar pentru ospețe: în 1649, Carol I a fost executat chiar în fața ei.
• Secolul al XVIII-lea: au intrat în modă designurile mai simple. Arhitectul scoțian Robert Adam (Robert Adam) a influențat stilurile de construcție din Regatul Unit, Europa și America. A proiectat atât interioarele clădirilor, cât și exterioarele, ca la Dumfries House (Dumfries House) din Scoția. Ideile lui i-au inspirat pe arhitecții din Bath, printre altele; Royal Crescent (Royal Crescent) de acolo este un bun exemplu. De fapt, însă, a fost proiectat de John Wood cel Tânăr. Ideile lui Adam doar i-au influențat pe arhitecții din Bath, așa că nu presupune că el l-a construit.
• Secolul al XIX-lea: stilul medieval gotic (gothic) a revenit la modă. Pe măsură ce orașele creșteau, multe clădiri publice mari au fost ridicate în acest stil, precum clădirile Parlamentului (Houses of Parliament), gara St Pancras (St Pancras Station) și primăriile unor orașe ca Manchester și Sheffield.
• Secolul al XX-lea: Sir Edwin Lutyens (Sir Edwin Lutyens) a fost influent în tot Imperiul Britanic. A proiectat New Delhi (New Delhi) ca sediu al guvernului Indiei. După sfârșitul Primului Război Mondial, a proiectat monumente de război în multe părți ale lumii, printre care și Cenotaph (Cenotaph) din Whitehall. Slujba națională de Ziua Comemorării are loc acolo în fiecare an, în prezența reginei, a politicienilor și a ambasadorilor străini (vezi Obiceiuri și tradiții).
• Astăzi: firmele înființate de arhitecții britanici moderni se ocupă de proiecte mari în Regatul Unit și în toată lumea. Trei nume de știut: Sir Norman Foster (Sir Norman Foster, născut în 1935), Lord Richard Rogers (Lord Richard Rogers, născut în 1933) și Dame Zaha Hadid (Dame Zaha Hadid, 1950–2016). Firma lui Hadid i-a continuat munca după moartea ei. Poate le-ai văzut deja lucrările: Foster a ajutat la proiectarea noului stadion Wembley (vezi Sportul), Rogers a proiectat Millennium Dome, cunoscut acum ca The O2, iar Hadid a proiectat Aquatics Centre (centrul de înot) pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Grădinile și arhitectura peisageră

Marea Britanie este la fel de mândră de grădinile și peisajele ei ca de clădiri. Marele nume al secolului al XVIII-lea este Lancelot „Capability” Brown (Lancelot 'Capability' Brown). El a remodelat parcurile domeniilor de la țară cu pajiști întinse, pâlcuri de copaci și lacuri, astfel încât să arate naturale, ca și cum nimeni nu le-ar fi plănuit. Era cunoscut pentru că le spunea proprietarilor că pământul lor are mari „capabilities” (posibilități), și așa și-a primit porecla. Mai târziu, Gertrude Jekyll (Gertrude Jekyll) a lucrat adesea împreună cu Lutyens, creând grădini pline de culoare în jurul caselor proiectate de el.

Grădinile sunt și azi o parte importantă a caselor britanice. În fiecare an, Chelsea Flower Show (Chelsea Flower Show) prezintă designuri de grădini din Marea Britanie și din restul lumii.

Design și modă: de la mobilă la minijupă

Marea Britanie a dat mulți designeri mari. Trei se remarcă în domenii diferite, alături de trei designeri de modă recenți:

Fiecare dintre aceste nume are o poveste. Mary Quant este numită adesea „mama minijupei” pentru că a adus-o în modă în Londra anilor 1960, deși nu se știe sigur cine a inventat-o de fapt. Westwood a adus punk-ul în modă în anii 1970, ceea ce se leagă de mișcarea punk din secțiunea despre muzică de mai sus. Iar Conran a deschis magazinul Habitat în 1964, aducând designul modern în casele obișnuite.

Literatura: premii Nobel, Sherlock Holmes și Harry Potter

Literatura Marii Britanii are o istorie lungă și foarte respectată. Mai mulți scriitori britanici au câștigat Premiul Nobel pentru Literatură (Nobel Prize in Literature), printre ei romancierul Sir William Golding (Sir William Golding), poetul Seamus Heaney (Seamus Heaney) și dramaturgul Harold Pinter (Harold Pinter).

Alți scriitori sunt iubiți pentru literatura populară. Oameni din toată lumea citesc romanele polițiste ale Agathei Christie, iar Ian Fleming (Ian Fleming) l-a creat pe James Bond (James Bond) în romanele sale. În 2003, The Lord of the Rings („Stăpânul inelelor”) de JRR Tolkien (JRR Tolkien) a fost votat romanul preferat al țării.

Man Booker Prize for Fiction (Man Booker Prize for Fiction) se acordă în fiecare an din 1968 pentru cel mai bun roman al unui scriitor din Commonwealth, Irlanda sau Zimbabwe. Printre câștigători se numără Ian McEwan, Hilary Mantel și Julian Barnes.

Scriitorii pe scurt

Câțiva dintre acești scriitori vin cu o poveste. Scrooge este personajul principal din A Christmas Carol („Colind de Crăciun”) de Dickens, iar Mr Micawber vine din David Copperfield, unde tot spune că ceva se va „ivi” („turn up”). Conan Doyle a studiat medicina la Edinburgh, iar spiritul de observație ascuțit al lui Sherlock Holmes s-ar baza pe unul dintre profesorii lui, dr. Joseph Bell. Iar Evelyn Waugh era bărbat; ca lucrurile să fie și mai încurcate, prima lui soție se numea tot Evelyn, iar prietenii lor le spuneau „He-Evelyn” și „She-Evelyn” (Evelyn-el și Evelyn-ea).

Poeții britanici: de la Beowulf la Poets' Corner

Poezia britanică este printre cele mai bogate din lume. Iat-o, perioadă cu perioadă:

• Perioada anglo-saxonă: poemul lung Beowulf povestește despre un erou care se luptă cu monștri. Oamenii îl traduc în engleza modernă și astăzi.
• Evul Mediu: printre poemele păstrate din această perioadă se numără Canterbury Tales („Povestirile din Canterbury”) de Chaucer (vezi Evul Mediu) și Sir Gawain and the Green Knight („Sir Gawain și Cavalerul Verde”), despre un cavaler de la curtea regelui Arthur.
• Shakespeare: pe lângă piese de teatru, a scris multe sonete (sonnet), poezii care trebuie să aibă exact 14 versuri, și câteva poeme mai lungi (vezi Dinastia Tudor).
• După răspândirea ideilor protestante: unii poeți s-au inspirat din religie, precum John Milton (John Milton), care a scris Paradise Lost („Paradisul pierdut”). Când l-a scris, era orb, așa că a dictat cu voce tare tot poemul, iar alții l-au scris.
• Inspirați de natură: poeți precum William Wordsworth (William Wordsworth). Sir Walter Scott (Sir Walter Scott) și-a inspirat poemele din Scoția și din vechile povești și cântece ale ținuturilor de la granița dintre Scoția și Anglia. A scris și romane, multe dintre ele cu acțiunea în Scoția.
• Secolul al XIX-lea, când poezia era extrem de populară: William Blake și John Keats; Lord Byron și Percy Shelley; Alfred Lord Tennyson; și soții Robert și Elizabeth Browning (Robert and Elizabeth Browning).
• Primul Război Mondial: mulți poeți au scris despre ce au văzut și au simțit în război, de exemplu Wilfred Owen (Wilfred Owen) și Siegfried Sassoon (Siegfried Sassoon).
• Mai recent: printre poeții populari se numără Ted Hughes, John Masefield, Sir John Betjeman și Sir Walter de la Mare.

Mulți dintre cei mai faimoși poeți sunt înmormântați sau au un monument în Poets' Corner (Poets' Corner, „Colțul poeților”) din Westminster Abbey.

Cinci poezii de recunoscut

Merită să știi cinci poezii, iar o întrebare ți-ar putea da un vers și te-ar putea întreba cine l-a scris. Trebuie doar să recunoști cum începe fiecare și cine este poetul:

Două dintre aceste poezii sunt legate de momente reale. Narcisele lui Wordsworth au existat cu adevărat: în 1802, el și sora lui, Dorothy, au văzut o întindere uriașă de narcise lângă lacul Ullswater, în Lake District. Owen a fost ucis pe 4 noiembrie 1918, cu o săptămână înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, iar mama lui a primit telegrama despre moartea lui de Ziua Armistițiului, în timp ce clopotele bisericilor sunau pentru a sărbători pacea.

Recapitulare: cine a trăit în aceeași perioadă?

Dacă pui compozitorii, pictorii și scriitorii din acest capitol pe o singură cronologie, îi ții minte mai ușor. De exemplu, Jane Austen, Turner și Constable s-au născut la cel mult un an unul de altul, iar Elgar, Holst și Conan Doyle au trăit toți până în anii 1930.

Rezumatul capitolului

Înapoi: O societate modernă și prosperă