2010–2020

Din 2010 până în 2020: o coaliție, un referendum și Brexitul

Cei 13 ani de guvernare laburistă s-au încheiat la alegerile generale din mai 2010, când niciun partid nu a obținut majoritatea locurilor. Așa ceva nu se mai întâmplase în Marea Britanie din februarie 1974. Conservatorii și liberal-democrații (Liberal Democrats) au format un guvern de coaliție (coalition). Liderul conservatorilor, David Cameron, a devenit prim-ministru, iar liderul liberal-democraților, Nick Clegg, viceprim-ministru.

2015: o majoritate surprinzătoare

Înainte de alegerile generale din 7 mai 2015, aproape toate sondajele de opinie anunțau din nou un parlament fără majoritate (hung parliament), în care niciun partid nu are majoritatea. În schimb, conservatorii au câștigat destule locuri ca să guverneze singuri, prima lor majoritate absolută din 1992, iar David Cameron a rămas prim-ministru. Foștii lor parteneri de coaliție, liberal-democrații, s-au prăbușit de la 57 de locuri la doar 8.

Rezultatul a surprins aproape pe toată lumea. Când a apărut sondajul la ieșirea de la urne al BBC, la ora 22 în seara alegerilor, el le dădea liberal-democraților doar aproximativ 10 locuri. Paddy Ashdown, fost lider al partidului, a spus în direct la televizor că, dacă sondajul se dovedea corect, își va mânca public pălăria. Rezultatul real a fost și mai prost pentru partidul lui: 8 locuri.

23 iunie 2016: referendumul privind UE

Cameron promisese că un guvern conservator îi va lăsa pe oameni să decidă dacă Regatul Unit rămâne în Uniunea Europeană. Referendumul (referendum; un vot al întregii țări asupra unei singure întrebări) a avut loc pe 23 iunie 2016. Cameron a făcut campanie pentru rămânere, dar rezultatul a fost invers, la o diferență mică: 51,9% au votat pentru ieșire și 48,1% pentru rămânere. Au participat peste 72% dintre alegătorii înregistrați. Anglia și Țara Galilor au votat pentru ieșire, în timp ce majoritatea alegătorilor din Scoția și Irlanda de Nord voiau să rămână. A doua zi dimineață, Cameron a anunțat că se va retrage.

May, Johnson și ziua în care Regatul Unit a plecat

Pe 13 iulie 2016, Theresa May, care fusese ministru de interne (Home Secretary), i-a urmat lui Cameron. A fost a doua femeie prim-ministru, după Margaret Thatcher. Sarcina ei era să negocieze cu UE condițiile ieșirii, dar deputații au respins de trei ori, la începutul lui 2019, acordul negociat de ea, iar în mai același an ea și-a anunțat retragerea. Boris Johnson, fost primar al Londrei, i-a urmat pe 24 iulie 2019. În decembrie 2019 a convocat alegeri generale cu sloganul „Get Brexit Done” („Să terminăm cu Brexitul”) și a câștigat o majoritate largă.

La ora 23, ora Regatului Unit, pe 31 ianuarie 2020, Regatul Unit a ieșit oficial din Uniunea Europeană, la 47 de ani după aderare. Această plecare a devenit cunoscută drept Brexit, prescurtare de la „British exit” (ieșirea britanică). Tot aici se încheie și povestea noastră.

Momentul în sine a trecut liniștit. Unii voiau ca Big Ben să bată la ora 23, dar clopotul fusese oprit pentru lucrările de reparație la Elizabeth Tower, așa că ideea a fost abandonată. În schimb, pe fațada clădirii de la 10 Downing Street a fost proiectat un ceas cu numărătoare inversă, iar Royal Mint (Monetăria Regală) a emis o monedă de 50p datată 31 ianuarie 2020, cu inscripția „Peace, prosperity and friendship with all nations” („Pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile”).

În Epoca de Piatră, oamenii puteau merge pe jos din Marea Britanie până pe continentul european; în 2020, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană. Între aceste două momente se întinde lunga istorie care a făcut țara ceea ce este astăzi.

Fapte esențiale

Cuprinsul epocii: 2000 – 2020