Manual

Capitolul 3: Istorie

Perioada

De la preistorie până în 410 d.Hr.

Lectură

aproximativ 15 min

Întrebări

13 întrebări

Britania timpurie: de la Stonehenge la Zidul lui Hadrian

Azi, ca să ajungi de la Londra la Paris, iei vaporul, avionul sau un tren care trece printr-un tunel pe sub mare. Dar dacă ai fi trăit acum mai bine de 10.000 de ani, ai fi putut pur și simplu să mergi pe jos spre est până în Europa continentală, fără să-ți uzi măcar picioarele.

Capitolul începe în acea vreme, când în Britania se putea ajunge pe jos, și se termină odată cu plecarea armatei romane, în 410 d.Hr. Pe drum vei întâlni un sat construit din piatră, o pelerină de aur, fortificații pe vârfuri de deal și o regină care a dat foc Londrei.

1. Epoca de piatrăVânătorii-culegători vin și pleacă pe o punte de uscat
2. 8000 î.Hr.Acum aproximativ 10.000 de ani: marea desparte definitiv Britania de Europa continentală
3. 4000 î.Hr.Acum aproximativ 6.000 de ani: primii agricultori ajung în Britania
4. 2000 î.Hr.Acum aproximativ 4.000 de ani: începe Epoca bronzului, când oamenii învață să facă bronz
5. Epoca fieruluiUnelte de fier, fortificații pe dealuri și primele monede ale Britaniei
6. 55 î.Hr.Iulius Cezar invadează, fără succes
7. 43 d.Hr.Împăratul Claudius conduce o invazie, iar romanii preiau controlul asupra celei mai mari părți a Britaniei
8. 122 d.Hr.Încep lucrările la Zidul lui Hadrian
9. 410 d.Hr.Armata romană părăsește Britania și nu se mai întoarce niciodată

Epoca de piatră: pe jos până în Britania

Primii oameni din Britania au fost vânători-culegători (hunter-gatherers). Nu cultivau pământul. Trăiau în schimb din vânătoarea animalelor și din culesul hranei sălbatice, cum ar fi fructele.

În cea mai mare parte a Epocii de piatră (Stone Age), o punte de uscat (land bridge) lega Britania de Europa continentală. Oamenii treceau încolo și încoace pe ea, după cerbii și caii pe care îi vânau. Acum aproximativ 10.000 de ani, nivelul mării a crescut și a acoperit puntea de uscat, iar Britania a devenit insulă.

Acum aproximativ 6.000 de ani au sosit primii agricultori. Strămoșii lor veneau probabil din sud-estul Europei. Agricultorii au construit case, morminte și monumente, iar unele dintre ele se mai pot vedea și azi.

Stonehenge: un loc de adunare preistoric

Pe o câmpie din comitatul Wiltshire, în Anglia, se înalță un cerc de pietre uriașe puse în picioare: Stonehenge. Este cel mai cunoscut monument rămas din Epoca de piatră. Nimeni nu știe sigur la ce folosea, dar probabil oamenii se adunau acolo pentru ceremonii în anumite perioade ale anului. Azi este un sit al patrimoniului mondial UNESCO (World Heritage Site).

Cei care l-au construit l-au plănuit cu grijă: pietrele sunt aliniate cu răsăritul soarelui la mijlocul verii și cu apusul la mijlocul iernii. Le-au și cărat de departe. Blocurile mari de gresie, numite sarsens, au venit de la aproximativ 25 km, „pietrele albastre” (bluestones), mai mici, din Preseli Hills (dealurile Preseli), în Țara Galilor, la aproximativ 240 km, iar în 2024 un studiu publicat în revista Nature a arătat că „Piatra Altarului” (Altar Stone) din mijloc provine din nord-estul Scoției, de la circa 700 km. Cum anume au fost mutate atât de departe pietre de câteva tone, încă se cercetează.

Skara Brae: un sat scos la iveală de o furtună

Pe Orkney (Orcade), un grup de insule în largul coastei de nord a Scoției, se află un sat din Epoca de piatră numit Skara Brae. Niciun sat preistoric din nordul Europei nu este mai bine păstrat, iar el i-a învățat pe arheologi foarte multe despre cum trăiau oamenii la sfârșitul Epocii de piatră.

Oamenii au locuit acolo cam din 3180 î.Hr. până în 2500 î.Hr., până când dunele de nisip purtate de vânt l-au acoperit. A rămas ascuns mai bine de 4.000 de ani. Apoi, în iarna lui 1850, o furtună puternică a măturat nisipul de pe țărm, iar localnicii au descoperit dedesubt casele de piatră fără acoperiș.

Epoca bronzului: meșteri iscusiți în prelucrarea metalelor

Acum aproximativ 4.000 de ani, oamenii au învățat să topească împreună cuprul și staniul ca să obțină un metal mai dur, bronzul. Așa a început Epoca bronzului (Bronze Age).

Oamenii locuiau în case rotunde (roundhouses), iar când mureau erau îngropați sub movile de pământ numite movile funerare rotunde (round barrows). Dacă te plimbi azi prin zonele rurale ale Marii Britanii, vei vedea adesea aceste mici dealuri, în formă de castron întors cu gura în jos.

Oamenii din Epoca bronzului erau meșteri foarte pricepuți în prelucrarea metalelor. Au făcut multe unelte, podoabe și arme frumoase din bronz și din aur.

Epoca fierului: fortificații pe vârfurile dealurilor

Apoi oamenii au învățat să facă unelte și arme din fier. Aceasta a fost Epoca fierului (Iron Age). Oamenii locuiau tot în case rotunde, dar acum acestea erau grupate în așezări mai mari, uneori pe vârfuri de deal apărate de valuri de pământ și șanțuri. Acestea se numesc fortificații pe dealuri (hill forts).

O fortificație foarte impresionantă, Maiden Castle, din comitatul Dorset, în Anglia, poate fi vizitată și azi. În ciuda numelui, nu este un castel medieval de piatră. Este alcătuită din inele de valuri de pământ și șanțuri, unul în interiorul celuilalt.

Cei mai mulți oameni din Epoca fierului erau agricultori, meșteșugari sau războinici. Limba lor făcea parte din familia limbilor celtice (Celtic). Limbi asemănătoare se vorbeau pe atunci în toată Europa. Limbi înrudite, precum galeza și gaelica, se vorbesc și azi în unele părți ale Țării Galilor, Scoției și Irlandei.

Până atunci, oamenii ajunseseră la o societate și o economie destul de avansate. Oamenii din Epoca fierului au făcut primele monede bătute vreodată în Britania (a bate monedă înseamnă a o face prin ștanțarea metalului), iar unele poartă numele unor regi din Epoca fierului. Odată ce numele au fost scrise, am putut afla pentru prima dată cine erau unii dintre acești oameni. De aceea, aici începe istoria britanică.

Un nume apare iar și iar pe aceste monede: Cunobelinus, care stăpânea ținutul aflat chiar la nord de Londra de azi și a pus să se bată monede la Colchester și St Albans. A fost ținut minte multă vreme. Cam 1.600 de ani mai târziu, Shakespeare l-a făcut eroul piesei sale Cymbeline.

Sosesc romanii

Încă dinainte de vremea lui Cunobelinus, o putere mult mai mare ajunsese de cealaltă parte a Canalului Mânecii: în anii 50 î.Hr., armatele Romei cucereau Galia, cam Franța de azi. În 55 î.Hr., generalul roman Iulius Cezar (Julius Caesar) a traversat marea și a invadat Britania, dar invazia lui a eșuat. Timp de aproape o sută de ani după aceea, Roma nu a stăpânit Britania.

În 43 d.Hr., împăratul Claudius (Emperor Claudius) a condus o nouă invazie. De data aceasta romanii au reușit și au preluat controlul asupra aproape întregii Britanii.

Boudicca: regina care a ars Londra

Când au invadat romanii, unele triburi s-au opus. Cea mai cunoscută dintre conducătorii lor a fost Boudicca, regina icenilor (Iceni), un trib din estul a ceea ce este azi Anglia. Oamenii din Marea Britanie își amintesc și azi de ea: la Londra există o statuie a ei lângă podul Westminster (Westminster Bridge), aproape de Parlament.

În anul 60 sau 61 d.Hr., ea i-a condus pe iceni și pe alte triburi într-o mare revoltă. Au incendiat trei orașe romane: Colchester, St Albans și Londra (Londinium), pe care romanii o întemeiaseră cu doar 10–15 ani înainte. Până la urmă, armata guvernatorului roman a învins-o.

Zidul lui Hadrian: marginea de nord a Imperiului Roman

Romanii au cucerit cea mai mare parte a Britaniei, dar nu au cucerit niciodată unele părți din ceea ce este azi Scoția. În nord trăiau picții (Picts), care se numără printre strămoșii scoțienilor. Ca să-i țină departe, împăratul Hadrian (Emperor Hadrian) a pus să se construiască un zid de-a curmezișul nordului Angliei: Zidul lui Hadrian (Hadrian's Wall).

De-a lungul zidului au fost construite mai multe forturi. Două dintre ele, Housesteads și Vindolanda, se pot vedea și azi. Zona este foarte îndrăgită de drumeți și este un sit al patrimoniului mondial UNESCO.

Vindolanda ne-a oferit o privire rară asupra vieții de zi cu zi de pe zid. Arheologii au scos la iveală scrisori scrise cu cerneală pe plăcuțe subțiri de lemn, tăblițele de la Vindolanda (Vindolanda tablets), care se numără printre cele mai vechi documente scrise de mână din Britania. Cea mai cunoscută, din jurul anului 100 d.Hr., este o invitație la o petrecere de ziua de naștere trimisă de Claudia Severa, soția unui comandant, celei mai bune prietene a ei. S-ar putea să fie cel mai vechi text în latină pe care îl avem scris chiar de mâna unei femei. O altă scrisoare arată că soldaților de pe zid li se trimiteau chiloți: în nordul Angliei chiar e frig.

Ce au lăsat în urmă romanii?

Romanii au rămas în Britania aproximativ 400 de ani. În acest timp, ei:

Au construit drumuri

Au ridicat clădiri publice

Au creat un sistem de legi

Au adus plante și animale noi

Tot în această perioadă a ajuns în Britania și creștinismul. Primele comunități creștine din Britania au apărut în secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr.

În 410 d.Hr., armata romană a părăsit Britania ca să apere alte părți ale imperiului și nu s-a mai întors niciodată.

După plecarea romanilor, ușa Britaniei era din nou deschisă. Următorii care au trecut marea au fost triburi din nordul Europei, iar limba pe care o vorbeau avea să devină într-o zi engleza.

Rezumatul capitolului