1832–1867

Câștigarea dreptului de vot: de la câțiva bărbați bogați la mai mulți oameni

Revoluția Industrială umpluse orașele de oameni, dar regulile despre cine putea vota abia se schimbaseră în o sută de ani. În secolul al XVIII-lea, doar bărbații care dețineau o anumită proprietate puteau vota, iar femeile nu puteau vota deloc. Unele circumscripții erau controlate de o singură familie bogată; acestea se numeau pocket boroughs („circumscripții de buzunar”). Altele aproape că nu aveau alegători; acestea erau rotten boroughs („circumscripții putrede”).

Clasele de mijloc din orașele industriale au devenit mai puternice și au început să ceară un cuvânt mai greu de spus în politică. Legea reformei (Reform Act) din 1832 a crescut mult numărul celor care puteau vota. A desființat vechile pocket boroughs și rotten boroughs și a dat orașelor mai multe locuri în Parlament. De atunci, puterea politică s-a mutat definitiv de la țară la oraș. Dar dreptul de vot depindea în continuare de proprietate, așa că oamenii din clasa muncitoare tot nu puteau vota.

Cartiștii (Chartists) au dus petiții în Parlament prin care cereau dreptul de vot pentru clasa muncitoare și pentru alți oameni fără proprietăți. La început părea că nu reușesc, dar în 1867 o altă lege a reformei a dat mai multe locuri orașelor și a redus proprietatea necesară pentru a vota. Chiar și așa, cei mai mulți bărbați tot nu aveau drept de vot, iar nicio femeie nu putea vota.

Pe măsură ce numărul alegătorilor creștea, politicienii au înțeles că trebuie să-i câștige pe oameni de partea lor, iar partidele politice au început să se organizeze ca să ajungă la alegătorii obișnuiți. Votul universal (universal suffrage), dreptul oricărui bărbat și oricărei femei adulte de a vota, a venit abia în secolul al XX-lea. Despre felul în care femeile au câștigat pas cu pas dreptul de vot, vezi Votul pentru femei: 1918 și 1928.

Cuprinsul epocii: 1800 – 1900